Una dintre cele mai importante sărbatori chinezești, Festivalul Lampioanelor este sărbătorit în fiecare an în a 15-a zi a primei luni din calendarul chinezesc și marchează sfârșitul întregii perioade de sărbatori chinezești destinate Sărbătorii Primăverii.

Scurt istoric:

Are o istorie îndelungată, mai bine de 2000 de ani, înca de la începutul dinastiei Han (25-220). În timpul domniei Împăratului Hanmingdi circula un zvon despre câțiva călugări care aprindeau lampioane în temple în a 15-a zi a primei luni din calendarul chinezesc pentru a arăta respect față de Budha. Fiind un mare susținător al budismului, Împăratul a ordonat ca toate templele, casele și palatele să procedeze la fel în acea seară a lunii. Încă din acea perioadă acest obicei budist a căpătat o mare importanță printre oameni.

Cum se sărbătorește?

Potrivit obiceiurilor tradiționale chinezești, în noaptea Festivalului Lampioanelor, chiar dacă obiceiurile variază în funcție de regiune, cele mai importante activități sunt următoarele: se lansează lampioane, fie pe apă, fie în aer, se admiră luna, oamenii se costumează în diverse personaje sau poartă costume tradiționale chinezești,  se serveste tangyuan, un fel de găluște rotunde umplute cu diverse creme dulci.  Alte activități de care poporul chinez se bucură în această zi de sărbătoare sunt:  descifrarea ghicitorilor scrise pe lampioane precum și dansul leului și dragonului.