De ce limba chineză?

Dacă studiul limbilor străine a devenit un hobby pentru tine și  îți dorești noi orizonturi plus o nouă cultură, atunci te provoc să descoperi lucruri interesante despre limba și cultura chineză și câteva motive pentru care limba chineză poate fi o alegere excelentă:

  1. Limba chineză- învățarea unei limbi străine îți poate influența modul de gândire și schimba perspectivele. Învățând o limbă străină, nu înveți doar cuvinte ci noi moduri de a gândi și a înțelege lumea din jurul tău. Diferențele culturale reprezintă un prim punct de interes, iar învățarea acestei limbi este o provocare din punct de vedere al multiplelor diferențe fată de limbile indo-europene cu care suntem deja familiarizați. Știm cu toții că această limbă este o limbă tonală, avem un număr de patru tonuri și mai mult decât atât pentru scriere se folosesc caractere (hanzi).
  2. China este țara cu una dintre cele mai frumoase și ample culturi din întreaga lume. Anual sunt zeci de mii de oameni care călătoresc în China pentru a vizita locurile istorice, pentru a vedea cu ochii lor frumusețea Marelui Zid Chinezesc sau pentru a se plimba prin piețele imense în orașe precum Beijing sau Shanghai. Învățând limba chineză, descoperi și frumusețea culturii acestui popor.
  3. Aptitudinile artistice vor fi mult îmbunătățite. Toate simbolurile și caracteristicile chinezești necesită o mână stabilă. Cuvintele scrise sunt caractere iconografice, nu litere și sunt realizate cu mișcări sigure, nu sunt nicidecum pictate.
  4. China este supranumită „motorul lumii”. Este cea mai mare putere economică a lumii, așadar indiferent de industria unde activezi, sunt mari șanse ca limba chineză să îți fie de folos.
  5. Limba chineză poate fi un atu profesional. Din ce în ce mai multe companii încheie contracte de colaborare cu firme din China iar limba este principalul impediment. În același timp, din ce în ce mai multe companii chinezești își extind activitățile la nivel international. La urma urmei, China are cea mai mare populație din lume cu aproximativ 1,28 de miliarde de persoane, așa încât învățarea limbii chineze garantează accesul la comunicare.
  6. Cunoașterea limbii chineze îți poate aduce și oportunități de business. Statistic vorbind, China este producătorul numărul unu de bunuri. Cei mai mari importatori își aprovizionează depozitele direct din China, iar câștigurile financiare sunt extrem de mari.
  7. Chinezii sunt turiști internaționali, așadar un job în domeniul turismului sau traducerilor este foarte ușor de găsit. Chinezii sunt peste tot, fie călătoresc de plăcere, fie în scop de business.
  8. Cunoașterea limbii chineze te va scoate în evidență. Marea majoritate a oamenilor preferă să învețe limbi europene precum limba germană sau limba franceză. Alegând o limbă mai puțin comună, te va scoate din anonimat și vei avea parte de experiențe interesante.