Anul acesta s-au facut 130 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, cel mai mare poet care a existat in istoria neamului romanesc. Cei care l-au cunoscut spuneau despre el ca avea o charisma fantastica, impresionand pe toti cei cu care intra in contact, inca de la prima vedere.
Talentul artistic ce reiese din poeziile, prozele si scrierile lui Eminescu din ziare avea sa fie recunoscut abia dupa moartea sa.
Cea dintai poezie pe care a scris-o Eminescu a fost “La mormantul lui Aron Pumnul”, pe care a publicat-o in anul 1866 in brosura “Lacramioarele invataceilor de la Cernauti”. Ulterior, poetul a publicat alte poezii in revista “Familia” a lui Iosif Vulcan. Doar o mica parte din creatia lui Eminescu a fost publicata in perioada in care el a trait, cea mai mare parte fiind ramasa in manuscrise.
Dupa moartea sa, in anul 1902, Titu Maiorescu a predat Bibliotecii Academiei Romane 46 de volume cu 14000 de file ce cuprindeau versurile marelui poet, versuri ce au marcat literatura romana pentru totdeauna.
Mihai Eminescu s-a stins din viata in data de 15 iunie 1889. De-abia dupa moartea sa, oamenii de cultura au hotarat sa se preocupe de scrierile sale si sa le publice. Prin urmare, in anul 1890, V. G. Mortun a cuprins intr-un volum mai multe poezii si lucrari in proza ale lui Eminescu.
Apoi, in anul 1891, Gr. Paucescu, fost director al publicatiei “Timpul” a publicat intr-un volum articolele politice care au aparut in acest ziar. Manuscrisele oferite de Titu Maiorescu Bibliotecii Academiei Romane au fost utilizate de Perpessicius in editia critica din 1939 de la Editura Fundatiilor Regale “Regele Carol al II-lea”.
Insa cel care a remarcat geniul literar al lui Eminescu a fost criticul George Calinescu. Acesta a recreionat imaginea intregii opere eminesciene in “Opera lui Mihai Eminescu”, o lucrare impartita in 4 volume care a fost editata intre anii 1934-1936.
In anii urmatori au aparut si alti poeti, eseisti si critici literari care s-au preocupat de opera eminesciana. Printre acestia se numara Tudor Vianu, Ion Negoitescu, Petru Cretia, Dumitru Caracostea si Zoe Dumitrescu Busulenga.
Cand s-au implinit 105 ani de la nasterea lui Eminescu, Tudor Arghezi a tinut un discurs impresionant despre marele poet in fata microfonului Radiodifuziunii. Inregistrarea este pastrata si astazi in Arhiva de Istorie orala, fiind considerata document de importanta colosala.
Astazi, Eminescu este vazut de catre cititori si de criticii literari cel mai important scriitor romantic din literatura romana si luceafarul poeziei romanesti.
Printre cele mai importante lucrari ale sale se numara: “De-as avea”, basmul “Fat-Frumos din lacrima”, nuvela “Sarmanul Dionis”, elegia “Pierduta pentru mine zambind prin lume treci”, “Povestea codrului”, “Povestea teiului”, “Singuratate”, “Departe sunt de tine”, “Moartea lui Ioan Vestimie”, “Atat de frageda”, “Sonete”, “Freamat de codru”, “Revedere”, “Despartire”, “Adio”, “Ce e amorul?”, “Cand amintirile…”, “Pe langa plopii fara sot”, “Si daca…” si “Luceafarul”.
Poemul “Luceafarul” este considerat a fi cea mai buna opera de arta eminesciana si cea mai buna scriere literara romaneasca. Timpul este principalul motiv de inspiratie din poem. In “Luceafarul” sesizam un raport dintre timp si dorinta, dar si dintre vointa si miscare.
Totodata, devenirea nu se poate infaptui in infinitul imobil. In “Luceafar” nu exista succesiune de generatii, de nasteri si morti, practic nu exista timp. Idila terestra din poem reprezinta implinirea aspiratiei spre fericire a perechii pamantesti.Prin urmare, “Luceafarul” dezvolta, la fel ca multe alte creatii eminesciene, motivul iubirii pentru eternitate.
